Despre noi

Asociația Pro Vita pentru născuți și nenăscuți este o organizație non-guvernamentală, non-profit și apolitică. Misiunea asociației este să protejeze demnitatea vieții umane în general, iar în particular pe cea a copiilor născuți și nenăscuți. Recunoaștem prin aceasta dreptul nenăscutului de a fi protejat în perioada intrauterină și, cel mai important drept, de a se naște. Copiii născuți au, de asemenea, dreptul la o creștere într-un mediu cât mai apropiat de cel familial, nelipsiți de cele necesare unei subzistențe decente, au dreptul accesului la educație și la asistență medicală. Pro Vita vine, după posibilități, în întâmpinarea realizării accesului la toate aceste drepturi, în cazul copiilor nenăscuți sprijinind mama să nu ajungă la soluția criminală a avortului, iar după naștere acordând ajutorul necesar copilului și mamei, în unele cazuri, chiar întregii familii.

În tabăra din Valea Screzii locuiesc 120 de persoane, din care 80 copii și adolescenți, tineri orfani care au părăsit sistemul de stat, femei și bărbați în vârstă. Restul asistaților noștri (în jur de 400 de persoane) se află în grija familiilor din satele Valea Plopului și Valea Screzii.

Dezvoltăm de asemenea un program de prevenire a abandonului școlar prin sprijinirea materială și financiară a familiilor nevoiașe aflate în imposibilitatea susținerii copiilor în instituțiile de învățământ.

Accentul major în formarea copiilor se pune pe sprijinirea educației conform aptitudinilor și vocației fiecărui copil în parte. Copiii asociației noastre urmează în prezent întreg ciclul educațional – de la copiii de grădiniță la studenți.

Asociația consideră că soluția optimă pentru copii este integrarea în familia naturală sau în cea lărgită. În consecință, mama sau familia vor avea întotdeauna posibilitatea să revină, să viziteze iar, în cazurile fericite, să reîntregească familia.

One Response to Despre noi

  1. Pingback: Campania Umanitara “De la suflet la zambet” « Forfota din mine

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>